joi, 1 septembrie 2011

Emotie de toamnă


A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
(Nichita Stanescu)

marți, 21 iunie 2011

Paradoxul iluziei ontologice




Cand eram copil, aveam senzaţia că ştiu foarte bine ce este lumea, cu toate că nu ştiam nimic; acum am senzaţia că nu mai ştiu ce este lumea, cu toate că ştiu destule.

***

E ciudat cum cuvintele ma inunda atunci când mă pregătesc de culcare, când aştept un bus, când nu am pe ce scrie. Când am pe ce, cu ce şi când – parca intreg sistemul rational mi se preface intr-un ghem de retele incalcite si distorsionate. Ar trebui să ţin lângă mine un caiet, să scriu în el în stare de semi-reverie sau în timpul somnului. Aş putea scrie atunci povesti dintr-o alta lume,as putea rapi o clipa din lumea perfectiunii, si mi-as crea propriul univers. Dar dacă mă ridic şi iau un pix în mână cu siguranţă am toate şansele să îmi pierd şirul gândurilor, să redevin ceea ce eram de la bun început, adică un fel de aglomerare vegetală care debitează prostii în momentele nepotrivite şi nu face mare lucru cu viaţa sa. Iar dacă încerc totuşi să zic ceva, cu siguranţă va fi ceva ce s-a mai spus, scris, simţit, gândit de către alţii înaintea mea, adică trivialităţi despre viaţă, lume, despre mine.

***
Si ca sa evoc din nou flecareala cotidiana, plictisitoare si monotona care sufoca asemenea unei plante otravitoare existenta:


3 puşti pierzând vremea lângă un "non-stop" de cartier; unul dintre ei sparge brusc tăcerea: "bă, aseară m-am îmbătat foarte tare!"; ceilalţi amici preiau ştafeta din zbor: "unde?", etc. Asta e viaţa, un mănunchi de fleacuri legate strâns între ele.

Indianul si greierul

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului, trecand pe langa piata Times Square din Manhattan. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini clanxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau.
Dintr-o data indianul a spus: "Am auzit
un greiere."
Prietenul sau a spus: "Ce? Trebuie sa fii nebun. N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta!"
"Nu! Sunt sigur, am auzit un greiere!" a insistat indianul.
"Asta-i o nebunie!" a continuat prietenul.
Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.
"Asta-i incredibil!" a spus acesta. "Trebuie sa ai un auz supraomenesc!"
"Nu", a spus indianul. "Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele."
"Dar asta nu se poate!" a continuat prietenul. "Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!"
"Da, asta asa e. Depinde de ceea ce este important pentru tine." a venit imediat raspunsul. "Da-mi voie sa-ti arat."
A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
"Intelegi ce am vrut sa spun?" a continuat indianul. "Totul depinde de ceea ce este important pentru tine."

Ce este important pentru tine? Ce asculti?

Unii oameni spun ca nu exista Dumnezeu si ca El nu le-a vorbit niciodata. Dar poate ei nu-L pot vedea sau auzi deoarece nu Il asculta. Ei traiesc pentru ei insisi, nu pentru Dumnezeu.

Daca esti acordat pe aceeasi lungime de unda cu Dumnezeu, vei fi in stare sa Il identifici la lucru in viata ta si in lume. Si vei fi in stare sa Il auzi cand vorbeste.

Isus a spus: "Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii, ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec. Dar ferice de ochii vostri ca vad si de urechile voastre ca aud!" (Matei 13:15-16)

(autor: Wayne Rice)

sâmbătă, 18 iunie 2011

Socrate

Un discipol a venit foarte agitat acasa la Socrate si a început sa vorbeasca în felul urmator:

-Maestre, vreau sa-ti spun ca un prieten de-al tau a vorbit despre tine cu rautate...

Socrate l-a întrerupt, zicându-i:

-Stai! Ai trecut deja prin cele trei cercuri ceea ce vrei sa-mi spui?

-Cele trei cercuri?...
-Da, a raspuns Socrate! Primul este ADEVARUL. Ai cercetat cu grija daca ceea ce intentionezi sa-mi spui este adevarat din toate punctele de vedere?

- Nu... L-am auzit spunându-le unora din apropiere...

- Dar macar prin al doilea cerc – BUNATATEA – l-ai trecut? Ceea ce vrei sa-mi spui este un lucru bun?

- Nu! De fapt e chiar opusul...

- Ah! l-a întrerupt Socrate... Atunci sa trecem la cel de-al treilea cerc: este NECESAR sa-mi povestesti toate acestea?

- Ca sa fiu sincer, nu. Nu este necesar...

-Atunci – a zâmbit înteleptul – daca nu e adevarat, nici bun, nici necesar... sa-l lasam uitarii!

Care este numele tau?

Au fost odata patru vecini, oameni foarte ciudati, care se numeau CINEVA, FIECARE, ORICINE si NIMENI.

Modul lor de viata era o rusine. De exemplu: CINEVA isi barfea vecinul. FIECARE stia ca acest lucru era pacat. ORICINE ar fi putut refuza sa asculte, dar NIMENI n-o facea. ORICINE stia ca FIECARE vorbea despre CINEVA.

Toti apartineau de aceeasi biserica. FIECARE vroia sa se inchine, dar nu mergea la biserica pentru ca nu vorbea cu ORICINE. CINEVA se arata credincios la biserica, dar de lucrat nu lucra NIMENI. Cand era nevoie de ceva, FIECARE se gandea ca CINEVA ar putea-o face mai bine ca el. Ghiciti cine o facea? NIMENI.

Pe tine cum te cheama?

vineri, 17 iunie 2011

Kpra cu 3 iedzi

“Dragii mosului, sa va spun o poveste? Pai va spun.

Ieri navigam pe internet si am prins acolo un link de hi 5. Asa, ca pentru voi, urasc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tanar de aproximativ 18 ani, de profesie dansator modern. Si de succes. Spun asta avand in vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o forma sau alta.

Problema mea a fost ca nu am prea inteles ce incercau sa-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj’ meu. Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm :x:x:x Sau: plshe…hi5 tau ast comm d la u plz.

Priveam tatonarile respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce …., ma gandeam. Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar intelesurile. Astfel de limbaj presupune sfarsitul literaturii, al poeziei. Ce fel de poezie ai putea scrie cu “uof uof atat de nfs sometimes buah?!” Stiu, sint un batran decrepit, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luati razna! Stiu ca traiti in viteza, stiu ca aveti alte prioritati, stiu ca toalele de firma au luat locul cartilor bune si versurile retardate ale unor melodii searbede au luat locul poeziei, dar voi franati evolutia si incepeti sa involuati! In curand veti comunica din nou prin batai de toba si sunete nearticulate. Si, mai grav, omorati povestile. Sau veti ajunge sa povestiti la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane in momentul intalnirii lor. Sper ca stiti cine-i tarzan.

Pentru voi am decis sa readaptez minunata poveste a minunatului Creanga (a murit saracu fara sa vada Bamboo-ul). Poate asa o veti citi. Si veti realiza spre ca va indreptati, cum vorbiti, ce doriti si in ce credeti.

Povestea a adresata doar cocalarilor si pitipoancelor. NU MA ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Exista tineri de aur, care cred in ceea ce cred si eu. Cei ce-mi citesc blogul intra in aceasta categorie si le multumesc ca sint aici. Datorita lor ma simt si eu mai tanar. Un pic. Si acum povestea.

Kpra coo 3 iezi

Era o data o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Si 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:

-Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:

“3 yezi bulangii, fug akum la D &G,
Si va aduce mama voo okelari cu rama noua
Ktarama de metal cat zabala de la cal,
Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu “arici”
Un mobil de la Vertu , k sa tzi moara dooshmanu’”

- Ati bagat la mansarda, mici fraeri cokliti ce sintetzi?

- Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses :x:x:X

Si kpra pleaca. Loopool era insa dupe zid. Smekerul, kre era numa figuri plin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la usha:

- 3 yezi bulangii, ma imbrak la D &G….

Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea “D&G” la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa:

- Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are voce doolcik.

Nervos, loopul a mers la tunning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante.

Fraerul mare iar a sarit ff horatat sa deschida usha. Probabil de pliktysealaaaaa. Ceilati doi, si-au dat seama orikat de fraeri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au askuns. Unul in semineu, celalat sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.

Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankt. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

- Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus in geam. Sa o fraereasca pe kpra. Shi a plekt.

Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enerveaza maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:

- Ii iau glanda la bulangiu!

Il soona pe mobil si-i spune:

- Loopoole, sti k te ioob3sk ff mooooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt sa o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera.

Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a super skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si a murit in kinuri.

De ce?

Capra, dragii mosului, ii pusese un cd cu versiunea originala a povestii lui Ion Creanga. Care suna cam asa:”…Ticalosul si mangositul! Ei las’ ca l-oiu invata eu minte. Inca se ranjea ma mine catodata si-mi facea cu maseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sarit peste garduri niciodata. Ei taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi tine minte, ca ai sa-i scoti fara coarne!”

Mult peste puterea de concentrare a hapsanului lup. Creierul lui nu a facut fata avalansei ce se revarsa neindurator din boxe. Si a crapat.

Da, stimabililor. Asa sunau povestile odata ca niciodata. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup. Iar pentru viitor au nesansa de a fi scrise cam ca inceputul povestii mele. Asta in cazul in care povestile mai au un viitor.”

(autor: necunoscut)

Acum stiu, am aflat si eu...

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "


(autor: Nicolae Steinhardt)

Zambet si lacrimi

In călătoria lui prin timp şi spaţiu, omul îşi imprimă momentele de bucurie şi de tristeţe pe intervalul dintre zâmbet şi lacrimi, desenându-şi propriul "destin". In urma trecerii prin timp, chipul omului reproduce o parte din acest desen, iar oamenii şi lucrurile cu care el se înconjoară reproduce cealaltă parte.


Fiecare clipă de bucurie sau de întristare reprezintă o condensare a tuturor bucuriilor sau întristărilor pe care omul le-a interiorizat de-a lungul vieţii sale şi constituie în acelaşi timp o experienţă unică şi irepetabilă.


Ce binecuvântate sunt momentele în care omul realizează că toate au un rost şi că există o Raţiune pe care nu o poate cuprinde în totalitate, dar care este atât de fascinantă încăt îl acaparează cu totul!


Ce triste sunt momentele în care omul copleşi de nereuşite, obosit de atâta goană după vânt, se aşează în cenuşa amintirilor şi se scarpină cu ciobul remuşcărilor...


"Bucuria este un cântec, o lumină, un schimb, o strălucire care traversează întreaga Biblie, din loc în loc, de la prima până la ultima pagină. Este comoara oricărei fiinţe vii, chiar cea mai lipsită." (Alphonse Goetmann)

Scrisoare

Dragul meu,

Cum iti mai merge? Desigur, mi-as dori mult sa putem vorbi doar noi amandoi, dar stiu ca pentru aceasta niciodata nu ai timp. Am hotarat deci sa-ti scriu o scrisoare, pentru ati spune cat de mult te iubesc.

Te-am vazut aseara, cand discutai cu prietenii tai. Am asteptat toata ziua, poate vei dori sa vorbesti cu Mine. Ti-am daruit un apus minunat de soare la sfarsitul zilei si am asteptat. Insa niciodata nu ai gasit timp sa vorbim. Aceasta M-a durut, dar Eu totusi te iubesc, pentru sa sunt prietenul tau.

Noaptea trecuta te-am privit cum dormeai si am dorit cu ardoare sa-ti ating fruntea, de aceea am revarsat lumina lunii pe fata ta. Si din nou am asteptat, dorind sa cobor la tine ca sa putem vorbi. A sosit dimineata,si Eu am avut atatea daruri pentru tine, dar te-ai intors in patul tau, dorind sa-ti prelungesti macar pentru cateva clipe somnul dulce, si ai amanat intalnirea noastra.

Ca de obicei, dimineata ai putin timp. Te-ai spalat, ti-ai periat dintii cu grija, te-ai imbracat ordonat si te-ai grabit la lucru.

Cand ai privit ultima data in oglinda, ai observat din mers Biblia pe masa si atunci,inima Mea a tresaltat la gandul ca vei dori sa Ma asculti.

Dar ai renuntat si inchizand usa dupa tine, ai plecat.

Dar totusi eu te iubesc! In timpul zilei am incercat sa vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastrul cerului si prin linistea ierbii verzi. Ti-am soptit aceasta prin frunzele copacilor si ti-am spus-o bland prin splendoarea florilor. Am alergat catre tine, spunandu-ti:Te iubesc!, in paraiasul de munte si in minunatul cantec al pasarilor.

Odata, uimit de frumusetea si gingasia florilor ai meditat la Creatorul lor, si Eu am crezut ca acuma te vei hotara sa vorbesti cu Mine. Insa un gand oarecare, se pare important pentru tine, ti-a abatut atentia.

Da,probleme, si nu putine... insa Eu as putea sa te ajut in rezolvarea lor. Iti amintesti cand ai primit o veste trista? O, cum am dorit atunci sa-ti sterg lacrimile! Desi nu erai atent la Mine, ti-am trimis in dragostea Mea o adiere de vant calda si usoara, plina de miresmele naturii pentru a te mangaia in tristetea ta. Dar nici atunci nu te-ai gandit la Mine.

Seara, cand ai venit acasa. Obosit dupa o zi plina de probleme, ai cinat in graba si ai pornit televizorul. Absorbit de emisiunile TV, nici nu ai observat cum s-a scurs timpul;am asteptat, sperand ca iti vei aminti de Mine. Ai mers la culcare si ultima Mea speranta de a vorbi cu tine s-a stins. Voiam atat de mult sa-ti daruiesc putere, mangaiere, intelegere...

Dragul Meu, cand vei mai incepe o zi, cand vei fi in tumultul ei, in amurg sau in orice clipa a ei, cand iti este greu, cand esti trist si singur- aminteste-ti de iubirea Mea fata de tine. Este o iubire mai adanca decat oceanul si mai cuprinzatoare decat cele mai profunde nevoi ale inimii tale. Voi raspunde la intrebarile pe care de atatea ori le-ai gasit fara raspuns. Iti voi aduce linistea dupa care atata tanjesti de atata timp. Langa Mine vei gasi cu adevarat fericirea si vei afla pacea launtrica.

Cheama-Ma si-ti voi raspunde, iti voi fi alaturi si Te voi ajuta.

Eu te-am creat, te-am ales, te iubesc si te astept!

Prietenul tau, Isus

(autor: necunoscut)

Din seria: Prea ocupat ca sa mai traiesti...

Nu cred ca am sa inteleg vreodata de ce omul nu stie sa isi valorifice timpul.
De ce lucrurile minore iau locul celor importante? Iata acest coltz de suflet pe care nu il lasi niciodata sa se umple cu adevarat, in schimb,te ascunzi in groapa gunoaielor efemere, astepti sa fii fericit, sa te simti MULTUMIT, stangand cu dintii de o bucata de paine, luptand pana la epuizare pentru ea, pentru ca pana la urma sa nu te ma poti bucura nici de viata, nici de ce ai dobandit in schimbul ei.

Trec in goana nebuna franturi din tine si din inima ta. Le privesti, si cat le ai, nu le dai mare importanta. Abia dupa ce au fost sterse din cartea zilelor vietii tale, te gandesti: oare a meritat sa le dau pe o licarire de taina, care de fapt nu era decat o naluca? Oare clipele mele nu sunt mai pretiose decat banii pe care ii castig? Oare nu ar trebui sa ma bucur mai mult de ceea ce am langa mine,decat sa fug mereu dupa fantasme? Dai pasarea din mana pe cioara de pe gard, cum zice romanul.
Si totusi, parca suntem intr-o cursa in care miza e cine isi iroseste mai repede timpul. Si pe buna dreptate, cine poate judeca ce e pretios si ce nu? Ce te zideste si ce te doboara?
Timpul se furiseaza pe langa tine chiar in clipa aceasta...Care sunt prioritatile tale?