Suflet deschis

Pot sa-ți scriu?
Pot sa-mi vărs potopul de cuvinte peste urechile tale?

De mult nu am mai folosit stiloul, de mult nu am mai împărtășit fericirea mea și durerea...
Pur și simplu am lăsat raftul sufletului gol si un strat gros de praf s-a așezat pe el...
Deja incep sa ma obișnuiesc cu tacerea, mi se pare normal sa ma inchid in mine... sa tac...
In ultimul timp nici macar mie nu-mi mai vorbesc.
Mereu aceeasi scuza: stresul examenelor, lipsa de timp... solicitarea in lucrare, studiul biblic... misiunea sau nevoia de odihna...
Orice pentru a nu mai sta de vorba cu mine ... pentru a evita sa-mi judec faptele si gandurile... orice motiv pentru a lasa totul pe maine...
Si am descoperit ca sunt plina de praf si goala de viata...
Am uitat si cum sa dau culoare cuvintelor... am uitat cum sa multumesc sau sa exprim liniste...
Acum stiu doar sa ma plang... sa exprim nemultumirea ...

Ei imi spun ca e vremea schimbarii... si precum dupa iarna apare primavara, asa si in suflet dupa pustiu apar ploi si in final din nou renaste viata... insa eu,
eu ma simt pustie... pustie si fara nori care sa-mi anunte anotimp ploios.. sau se poate sa traiesc de mult in furtuni? si primavara sa fie mai aproape decat eu cred?

Sunt atat de prafuita Doamne... atat de goala, incat ecoul plansului dureros rasuna in intreaga-mi fiinta...
Mi-e dor de imbratisarea ta, Nemarginitule!

Daca ti-am provocat izbucnirea lacrimilor, iarta-ma!
Daca ti-am sfasiat sufletul de Dumnezeu... iarta-ma...
iarta-ma daca faptele mele, gandul sau vorbirea au tesut panza de ceata intre noi
si... daca te-am rastignit a doua oara... iarta-ma... Dumnezeule!
Stiu ca m-am obisnuit cu nimicuri care mi-au ramas... nu manifest nici un fel de protest... nu lupt sa fiu mai buna, mai reala, nu ma zbat sa mor eu ca sa traiesti Tu!
Ma multumesc sa-mi gasesc implinirea in chipul meu... nu caut oglindirea Chipului Tau...
si astfel, fata in fata cu propiul meu chip, la sfarsit plec mult mai dezamagita decat eram... si a inceput sa mi se para mai importanta haina decat cel care o poarta, sa dau mai multa importanta semnaturii decat tabloului in sine, aranjamentelor florale decat florilor... hartiei ce impacheteaza cadoul decat continutului...
... Si nimeni nu mi-ar fi banuit fericirea daca, din cand in cand, ridurile si lacrimile nu s-ar fi aratat sub fardul asezat in straturi groase pe fata...

Isuse, tu-mi vezi sufletul inecat in praf, vezi si lacrimile.
Imi stii singuratatea... privesti acolo, in adancul meu si-mi cunosti sufletul si multele-i lupte...
Te rog, trimite norii unei ploi de viata... lasa sa cada atingerea Ta sub forma de stropi... uda-mi inima, mintea, gandul si trairea... ca sa rasara fapte vrednice de Tine!
Vino cu putere asupra peretelui gros ce ne desparte, si deschide in el o fereastra sub forma de cruce!
Imi doresc sa vad limpezimea cerurilor ca inainte...
Scrie in inima mea Legea Ta, Adonai!
Intoarce-ma din directia negasirii... sa ma intalnesc din nou, pe genunchi, cu inima Ta!
Iti mai cer odata sa ma ierti... chiar daca nu merit, fa-o pentru Jertfa Fiului Tau!
Iar.. daca va fi cu putinta, primeste-ma din nou, ca rob...
Voi scrie des despre starea sufletului meu, nu voi mai accepta scuze pentru a nu vorbi cu Tine, pentru a nu ma judeca eu insumi pentru toate actiunile mele...
Voi umple de azi fiecare raft al sufletului de prezenta Ta!
Voi continua sa pastrez tacere, ca sa ascult cand vrei sa ma chemi, sa ma trimiti sau sa-mi vorbesti...
Nu imi voi mai face griji pentru nuantele cuvintelor... voi scrie doar ce primesc de la Tine, (mereu culori de viata)!
Vreau umplerea Ta cu fiecare rasarit, tot mai noua!
Iar daca Tu vei dainui in mine, voi fi reala!
Vreau sa mor, ca sa traiesti in mine!
Sa-ti fiu atat de asemanatoare, incat pe strada lumea sa ma confunde cu Tine, Elioh!
Sa fac din flori, cer, pasari, arta si oameni motiv de bucurie...
iar in toate, Tu sa-mi fi veselia!

Din nou ai dat culoare cuvintelor mele prafuite.. cand defapt am inceput a scrie (dupa mult timp) pentru a-mi exprima nemultumirea...
Din nou mi-ai aratat clar orizontul, cand plangeam intr-o furtuna neagra...
Din nou mi-ai descoperit un crampei din frumusetea Ta... cand cel mai putin ma asteptam!

Iti multumesc vesnic, printr-o declaratie eterna:
" Voi trai mereu, pentru a Te sluji!" .
"Te voi iubi, cu inima, gandul, duhul si fapta!".
"Tu esti Dumnezeul meu, si nu mai exista nici un alt dumnezeu inafara de Tine!".
" Ma voi ruga cu inima dar si cu duhul; iti voi canta cu inima dar si cu duhul!"

Multumesc pentru ca, din gandurile prafuite cu care am inceput acum ai crescut flori ... flori pe ruine!





-Ligia Trinca-

Misterul fulgului de nea...

N-am sa-nțeleg misterul fulgului de nea...
Pribeag prin albul nevăzut al boltii,
Își strânge aripile-n poala sa,
Si-o lacrima de cer coboară într-o stea.

Din gerul aspru tese-n vid nuanță,
Si albul lui e de cristal,
In dansul lui e licăr de speranță...
Dar cine-a pus în el sclipirea de opal?

Printre lumini de stele se-nfiripă
O lacrima de inger cu iz de mărgărit,
As vrea sa-l mai rețin măcar o clipa
Dar nici n-a stat, ci-n data s-a topit.

Si-n giulgiu alb se-așterne-n asfințit,
Simbolul efemer al omenirii,
Oare-întâmplarea pura la-întocmit?
Sau este opera Dumnezeirii?

E Dumnezeu,Cel ce-a sculptat in fulg
Amprenta gingășiei din neant,
Si dintr-o raza alba din amurg
A întocmit un bob de diamant.

El a gravat în pulberea pieirii,
Dantela gingașă a nemuririi,
Si-apoi într-un vârtej de fericire,
Ne-a pus lumina frumuseții în privire.

N-am sa-nteleg misterul fulgului de nea,
Pin ce minune a-ncrustat Maestrul
Splendoarea cristalina si celestul,
dar într-o zi eu Il voi întreba...

Pe-aceeasi fila

Pe-aceeași fila,
Am scris mult timp pe-aceeași fila
Am scris și dor,și chin și ura,
Am scris încredere,iubire,
Am scris speranța,amăgire...

Pe-aceeași fila-am scris cândva,copile,
Cu degete murdare de noroi..
Am scris zile cu soare..
Poate zile cu ploi…

Am scris apoi iubire,
Trădare..înțelepciune..
Am scris cu gânduri bune..
Am scris cu fericire..

Pe-aceeași fila am scris prietenie..
Pe-aceeași fila gândurile-ascunse..
Ce-acum ar trebui sa fie,
In praf de ani, și zile-apuse.

Pe-aceeași fila ne-am topit gândurile,
Am construit vise,dorințe,planuri,
Am aprins lumini,
Am desenat amurguri.

Am visat și am trăit pe-aceeași fila,
Pe-aceeași fila te-am găsit și te-am pierdut,
m-am îngropat în lacrima umila,
pe-aceeași fila toate au trecut,

Pe-aceeași fila s-au întâlnit
Tot ce-am urat, tot ce-am iubit
Pe-aceeași fila ai scris și tu,și eu,
Si alți o mie tot mereu.

Am zâmbit și-am plâns pe-aceeași fila,
Am alergat și m-am plimbat pe ea..
Am pictat nori și zi senina..
Pe-aceeași fila..

Pe-aceeași fila am așteptat iubirea,
Pe-aceeași fila ți-am zâmbit în vis,
Am adunat în ea și bun și rău.
Pe fila vieții din calendarul meu..

Ce-am scris nu mai pot șterge,
Nici ce voi scrie nu pot ști.
Cat voi mai scrie?
Un veac? un an? o zi?

A nins...

A nins...
Flori de gheața, fulgi de puf, se ascund în gândul meu;
S-a deschis tot cerul și ma umple de idei.
Ma ascund în umbra cerului de întrebări fără răspuns.
Voi păstra amintirea ca urma unei bratari lăsate
de soare pe pielea fierbinte..voi iubi doar fantasme..
doar simțiri sprintare..
Voi aduna clopoței din zâmbete furate..
ahhh…
Simt cerul tot mai aproape..
In curând ma coi contopi în el ca fulgul în infinitul zăpezii…

Le désir

Sur le ciel d’un bleu royal,
S’accroche pale un cil de lune,
Comme un réverbère astral,
En éclairant la nuit brune.

Je suis assise dans l’herbe grande,
Le vent caresse ma peau,
Quand la cigale me chante une sérénade
Et le temps coule comme l’eau.

Me pique un moustique humide,
Les lucioles qui quittent leurs voiles
S’envolent dans un jeu timide,
Et le temps coule comme l’eau…

M’enveloppe un grand regret,
Je voudrais être une étoile
Dans une nuit violette
Sur le ciel d’un bleu astral…

Pueril

Hai sa pornim spre nicăieri în zorii zilei.
Hai sa ne purtam umbrele peste albul zăpezii, sa ascultam sunetul dimineții,
Sa prindem lumina în pumni și s-o ducem în întuneric...
Hai sa rătăcim prin deșertul marilor...
Prin noaptea iubirii și prin infinitul neștiinței.
De ce nu vii sa ne ascundem în spatele soarelui ??
Acolo nimeni nu ne-ar da de urma!
Am putea sa stingem stelele la asfințit și sa le aprindem la răsărit!
Oh! Hai sa fim copii!
Sa ne scufundam în bratele inocentei…
Vreau sa te țin de mana, sa fugim și sa apucam curcubeul de coada…
Vino sa ne jucam cu neantul...
Sa ne lăsăm purtați de el pe aripi incolore...
Vii?

Lumina..

S-a aprins într-o zi fără soare
O inima vie și mare.
S-a aprins sub privirea de ceara a firii,
Încercând sa străbată, prin graiul iubirii…

Departe de gânduri deșarte,
De tot ce-i ce-i mândrie, departe,
S-a aprins iubire divina,
Sa ne-aducă în lume lumina.

Dar firea din crâncenul om,
Nu vrea sa simtă căldura,
Ii ajunge doar sufletul gol,
plin de mândrie și ura..

Pentru tine s-a aprins o iubire
Ce-ntrece orice simțire..
Deci nu-L refuza pe Isus,
Ca-n El e Raiul ascuns!

..timp risipit..

Hai sa-ti spun un secret..
"Nu exista timp puțin, ci doar oameni care nu știu sa îl gestioneze corect.."
Una din problemele cu care te confrunți frecvent este lipsa timpului: te trezești dimineața și intri brusc în ritmul nebun al vieții ce nu te lasă decât mult după apusul soarelui,când te trântești în pat epuizat(a). Ce se găsește în acest interval?
Ore risipite..trăite în fuga sau mai mult, netrăite...zile pierdute în abisul neființei...luni..poate chiar ani spre care privești cu regret când realizezi ca doar au trecut pe lângă tine și nu i-ai trăit.
Un lucru obișnuit, ar spune unii..o tragedie, spun eu..
"Învață-ne sa ne numărăm bine zilele, ca sa căpătăm o inima înțeleaptă!" spune psalmistul. Eu cred, ca în lumea asta care trece chiar dacă tu nu faci nimic, trebuie sa fii conștient de valoarea timpului, ca, fie vorba intre noi, asta e ceea ce ai mai prețios. Asa ca, sa investim timpul în lucruri prețioase, în ceva veșnic...ce-ai zice sa începi sa investești în sufletul tău?

Vis

M-am trezit azi zâmbind, m-am pierdut în lumina dimineții, am ras cu pofta,
Am plâns cu foc, am iubit, am urat, am cerșit, am dăruit.
Am căzut, m-am ridicat, m-am scuturat de praf și am continuat.
Am așteptat, am sperat, am luptat, am câștigat,
Am investit timp în oamenii dragi.
Am citit, am învățat, am uitat,
Am mințit, am greșit, am îndreptat,
m-am străduit, am eșuat,
Si brusc am înțeles ca trăiesc nu o viata, ci un vis!
Ca de fapt nu m-am trezit nicicând,
Ca viata e un vis ciudat
Din care ma voi trezi doar murind...